Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă

      Raluca Nagy

      Raluca Nagy este una dintre cele mai proaspete apariții din mediul literar autohton din ultimii ani. O aduce în discuție acum mai ales cartea publicată anul acesta, Teo de la 16 la 18, apărută la editura Nemira, în colecția n’autor. Avem de citit un roman cu o formă aparte, care ne poartă astfel prin lumea unei fete prin prisma gandurilor ei, devenite fir narativ pentru întreaga carte.

      “Forma acestui roman vizionar, zguduitor și dens, un fel de interstițiu între viață și moarte, care se leagă subteran nu doar de proza conștiinței, ci și de poezia vie (trecută, adică, prin aceeași conștiință alertă), este de-a dreptul incandescentă. O formă fulgurantă, aș zice, rezultată din fiecare furtună în ochiul căreia personajul principal, o fată (nu chiar) ca toate, își păstrează umorul. Un umor nebun, de limbaj, situații, personaje – care devine adevăratul sistem de înțelegere a realului și a irealității lui.“

      Raluca Nagy este antropolog, doctor în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei sau eseuri în majoritatea revistelor culturale din România. A contribuit cu proze scurte la volumele colective Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016), Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă şi Izolare. A publicat povestiri în revista Iocan, Revista de Povestiri și LiterNautica (2020).

      Un cal într-o mare de lebede (Editura Nemira, 2018), primul său roman, a obţinut premiile pentru debut „Sofia Nădejde“şi Observator cultural și a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franța.

      „Provoacă limitele limbajului, îmblânzește granițele genurilor, te ademenește într-un Babel contemporan. Cu nerv și personalitate, cu umor și sarcasm, cu mituri, doctrine și realități de astăzi. Des-face și re-face lumea după propria viziune – inconfundabilă, deja, căci o zărești pe scriitoare în spatele fiecărui spațiu gol.

      Altfel spus, Raluca Nagy revine cu un al doilea roman: complex, excentric și, îndrăznesc să spun, singular în literatura română contemporană – atât din punct de vedere stilistic, cât și narativ. După Un cal într-o mare de lebede, și Teo de la 16 la 18 este o carte irepetabilă.“, Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor

      Raluca Nagy este invitatul săptămânii 2 - 8 iulie în Raftul autorilor români, timp în care cărțile sale vor avea o reducere de 20%.

      *campanie valabilă pe carturesti.ro pentru volumele în stoc

      Raluca Nagy

      Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflați mai multe.