Call center-ul nostru va fi închis în perioada 10-13 aprilie. Comenzile plasate în perioada 8 aprilie, ora 16:00 - 13 aprilie vor fi procesate începând cu 14 aprilie. Din acest motiv, este posibil să existe întârzieri în procesarea comenzilor săptămâna viitoare, iar timpul de livrare să fie mai mare decât în mod normal. Facem tot ce se poate pentru a vă trimite comanda cât mai repede și vă mulțumim pentru sprijin! Vă dorim Paște fericit și multă sănătate!
Autor de proză, dar și de poezie, Dan Coman este prezent cu texte în antologii publicate în România, Suedia, Franța, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia sau Canada. În 2004 primește Premiul Național de poezie ,,Mihai Eminescu” pentru Debut și Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul anul cîrtiței galbene apărut la Iași în 2003, la editura Timpul. Urmează volumele de poezii ghinga (Vinea, 2005), Dicționarul Mara (Cartier, 2009) și Insectarul Coman (Charmides, 2017). În 2010 primește Premiul pentru poezie Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize (Slovenia).
În proză publică Irezistibil (Cartea Românească, 2010), Parohia (Cartea Românească, 2012, respectiv Polirom, 2017), Căsnicie (Polirom, 2015). În 2017 îi apare la Cartier un volum pentru copii, Moara de frig. Cele mai recente volume în proză apărute la Polirom în 2019 sunt aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată și Enescu. Caiete de repetiții, cel din urmă în colecția Biografii romanțate.
Dan Coman este invitatul săptămânii 23-29 octombrie în Raftul autorilor români pe carturesti.ro. Mai multe despre dragoste, poezie și cafea, într-un interviu pe blogul Cărturești.