Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă

      Dan Lungu

      Cu ocazia actualului invitat al săptămânii pe carturesti.ro – scriitorul Dan Lungu – ne-ar plăcea să vă invităm la Iași, la FILIT, ediția 2020. Din păcate, după doar o zi de la deschidere, pe fondul pandemiei, activităţile festivalului au fost suspendate. Vă invităm în schimb să umpleţi timpul rămas astfel liber cu cititul romanelor, prozei scurte sau volumelor coordonate de Dan Lungu, unul dintre membrii fondatori ai Festivalului de Literatură şi Traducere de la Iaşi, alături de Florin Lăzărescu şi Lucian Dan Teodorovici. FILIT a fost declarat încă de la prima ediţie, în 2013, de către El Pais drept „cel mai important festival literar din Europa de Est”.

      Multe dintre romanele sale au fost bine primite atât de critică, cât și de public, fiind reeditate în mai multe ediții în România. Ediția franceză a Raiului găinilor a stat în topul vânzărilor editurii Jacqueline Chambon vreme de patru luni, în vreme ce ediția germană a fost declarată cartea lunii în decembrie 2007. Mai departe, în 2015, volumul Fetita care se juca de-a Dumnezeu a fost distins cu Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi.

      Însă vă sfătuim să nu rataţi în primul rând bestsellerul Sînt o babă comunistă!, unul dintre cele mai traduse romane româneşti de după 1989, a cărui versiune în limba franceză a fost dublu nominalizată în 2008 la Premiile Europene Jean Monnet, în vreme ce versiunea în polonă a fost nominalizată la premiul pentru literatura central-europeană „Angelus” în 2011. Cartea a dat naştere, de asemenea, unui întreg lanţ de adaptări: pentru cinema, unei ecranizări în regia lui Stere Gulea; pentru scenele de teatru, unor adaptări puse în scenă atât în România, cât și în străinătate, iar în mai 2015 a prilejuit un spectacol de dans-teatru pe scena Teatrului de Balet din Sibiu.

      Dan Lungu este invitatul săptămânii 2-8 octombrie; descoperiţi mai jos toate titlurile disponibile pe carturesti.ro şi participaţi activ la campania noastră #cititori pentru scriitori.

      Dan Lungu