Calendar Advent: 24 de zile cu 24 de surprize diferite! - Detalii aici.
Ștefania Mihalache a debutat în poezie cu volumul Sisteme de fixare și prindere (Nemira, 2016, colecția Vorpal), care a obținut Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură acordat de Fundația Alexandrion și o nominalizare la Premiile Radio România Cultural în 2017. În 2019, autoarei îi apare la Paralela 45 volumul Copilăria. Reconstituiri literare după 1989, nominalizat la categoria Critică literară/Istorie literară/Teorie literară de Observatorul cultural în 2020 și la Premiul Cartea Discretă a Anului (acordat de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor acelor cărți valoroase care primesc insuficientă/o prea discretă atenție din partea publicului/criticilor).
Născută (în 1978) și formată la Brașov, interesată de poezie și roman (Est-falia, Paralela 45, 2004 și Poemele secretarei, Cartea Românească, 2010), dar și de eseu și critică literară, Ștefania Mihalache câștigă în 2019 Premiul Boccace pentru proză scurtă (Franța), iar în 2020, una din cele 4 burse de creație și rezidențe oferite de Fundația Cărturești, cu sprijinul Pro Patrimonio și al Asociației Maria, la categoria proză scurtă. Volumul va apărea în această toamnă la Humanitas cu titlul Gene dominante. În 2021 publică la Nemira Cronica Akasha, volum găzduit tot de colecția Vorpal, dedicată poeziei românești contemporane.
Ștefania Mihalache este invitata săptămânii 11-17 martie în Raftul autorilor români pe carturesti.ro și în Grădina scriitoarelor, ocazie cu care puteți audia în avanpremieră, în lectura autoarei, un fragment din volumul în curs de apariție. Câteva fragmente vă stau la dispoziție și pe blogul Cărturești. Titlurile autoarei au 20% reducere în perioada campaniei, în limita stocului disponibil, doar pe carturesti.ro.