Kara Swisher, jurnalistă premiată, ne oferă o poveste captivantă, usturătoare, dar onestă, despre industria tech și fondatorii acesteia, care au vrut să schimbe lumea, însă au reușit să o cam distrugă.
Parțial carte de memorii, parțial istorie, Burn Book este o cronică necesară despre cei mai puternici jucători din domeniul tech. De la „regina tuturor formelor de media” (Walt Mossberg, The Wall Street Journal), aceasta este povestea spusă de un insider, pe care am așteptat-o cu toții, despre Silicon Valley în versiunea sa modernă și cel mai mare boom din istoria lumii de generare a avuției. Când titanii tech s-au lăudat că „se vor mișca rapid și vor schimba lucruri”, Kara Swisher le-a luat-o înainte, oferindu-ne detaliile atât de protejate.
Scriind despre explozia sectorului digital de la începutul anilor 1990, a scos la lumină date despre această nouă ordine mondială, pe care a ajuns să o cunoască mai bine decât oricine altcineva. Reportajele sale exclusive consecvente l-au făcut pe un CEO să o acuze că „trăgea cu urechea prin țevile de încălzire” și a împins-o pe Sheryl Sandberg de la Facebook să remarce la un moment dat: „Există o glumă obișnuită în Valley când lumea scrie un memo: «Sper să nu-l vadă Kara vreodată»”.
Pe când era încă studentă, Swisher a început să lucreze la The Washington Post, unde a devenit unul dintre puținii oameni din jurnalism interesați să scrie despre internetul care prindea contur la momentul acela. Apoi a lucrat la The Wall Street Journal, înființând împreună cu Walt Mossberg revoluționara conferință D: All Things Digital și o serie de site-uri de știri inovatoare despre domeniul tech.
Swisher i-a intervievat pe toți cei care contează în tech în decursul a trei decenii, exact când sub bagheta lor a apărut o explozie de inovații care au schimbat fața globului, ajutând și totodată făcând rău lumii noastre. Steve Jobs, Jeff Bezos, Elon Musk, Bill Gates, Sheryl Sandberg, Bob Iger, Larry Page și Sergey Brin, Meg Whitman, Peter Thiel, Sam Altman și Mark Zuckerberg sunt doar câțiva dintre cei pe care Swisher i-a făcut să-i treacă toate apele – la figurat, iar în cazul lui Zuckerberg, la propriu.
În ciuda daunelor despre care scrie, Swisher rămâne optimistă cu privire la potențialul tehnologiei de a ajuta la rezolvarea problemelor, și nu doar la crearea acestora. Face apel la industrie să vină cu alegeri mai bune, mai chibzuite, exact în momentul în care un nou set de instrumente AI puternice sunt pe cale să schimbe lumea încă o dată. În esență, această carte este și o poveste de dragoste, despre și pentru domeniul tech, scrisă de cineva care îl cunoaște mai bine decât oricine altcineva.