„In acest an de gratie, doua mii si…, traiesc in trecut si numai in trecut. E atat de sensibil, uneori de dureros, incat il simt prezent…refac dialoguri, convorbiri cu oameni iubiti, detestati, sau numai intalniti, aruncati in calea mea, ca o piedica.
Nu sunt sigur ca reconstitui firul complicat al povestei… doctorul mi-a spus zilele trecute ca am „paramnezii": amestec farame de realitate cu inventii.
Nu mai sunt stapanul memoriei mele: am inceput sa-mi pierd libertatea.
…Sunt facut din acele resturi, din zdrentele intamplatoare a ceea ce s-a petrecut cu mine. intr-o zi, ele se vor desface, ca si trupul meu. Printr-o minunata intamplare care se numeste prezent, zdrentele, resturile raman impreuna.
…Poate ca ma amagesc, e vorba numai despre o iluzie, sigur chiar ca e vorba despre o iluzie.” Ion Vianu