Creionul devine baghetă magică, iar în mâna lui Puiu Manu dă viață, emoție și vorbe. Nicicând “Pilotul de pe Dunăre”, de Verne, tatăl și fiul, nu a fost mai dinamic, mai captivant, mai expresiv. Raționalizată de Dodo Niță, povestirea curge ca Dunărea, în liniile negre ale desenului plin de culoare.
Dacă evenimentele din roman nu se prea pretează la zâmbete, Puiu Manu găsește ocazia, în această adaptare în bandă desenată optimistă și veselă, să arunce câte o rază de soare printre norii intrigii, folosindu-se de expresiile faciale și de limbajul corporal ale personajelor. E și ocazia să ne ofere priveliști pitorești de pe malurile Dunării, de la Sigmaringen la Galați, și să reia o temă dragă lui – navigația. Sunt sigur că ați citit deja Toate pânzele sus! sau aventurile lui Dim Dunăreanu, dar sunt mai puțin sigur că știți un secret – Puiu Manu a făcut iahting de performanță, învățând tainele sportului pe… lacul Herăstrău. Are chiar și titlul de campion al României.
Să publici un album de bandă desenată la 95 de ani e cu siguranță o performanță unică în lume, dar Pilotul de pe Dunăre nu e doar o curiozitate editorială – e o bandă desenată antrenantă, plină de acțiune, care se citește cu sufletul la gură. E și meritul lui Dodo Niță, care rezumă firesc un roman de aproape 350 de pagini în 37 de planșe BD, adăugându-și astfel și titlul de scenarist BD unui CV deja plin (pe lângă mereu reînnoita Istorie a Benzii Desenate Românești, a publicat volume de povestiri, articole, interviuri și monografii despre Livia Rusz, Sandu Florea, Nicu Russu, Burschi și… Puiu Manu).