În romanul Restituirea, parcă și existența însăși pare să își târască papucii prin canicula bucureșteană, fără să îi pese prea mult de oamenii care trec prin ea. În trupul împuținat de ani al Aureliei Puchici arde dârzenia tuturor acelor femei de viță nobilă pe care istoria le-a îndoit de mijloc, dar nu le-a frânt. Prin cabinetul avocatului Cruțescu s-au perindat mii de hârtii și povești de familie, dar nici una nu seamănă cu acea adunătură bizară de străini, legați de sânge, dar despărțiți de viață. Pregătiți de întâlnire, doamna Puchici și domnul Cruțescu se pun pe treabă. În același oraș, dar parcă în universuri paralele, Eugenia, Mimi, Mihnea și Dodo sunt mai vii ca niciodată, treziți brusc din toropeală de sunetul telefonului. Este destinul, care îi anunță că are de plătit câte o datorie fiecăruia dintre ei.
Anamaria Bancea, născută pe 14 iunie 1971, este de profesie arhitect. Pasiunea pentru literatură a moștenit-o de la bunica ei, profesoară de limba română. În timpul școlii a descoperit și dragostea pentru scris. În cei câțiva ani pe care i-a petrecut în Statele Unite a publicat articole pe teme de arhitectură în câteva reviste de specialitate.
În 2015 se întoarce la ficțiune. Pentru a-și crea povestirile și personajele (abordând science fiction, realism magic sau teme postmoderne), Anamaria se inspiră din cele mai banale întâmplări cotidiene, după cum ea însăși o mărturisește: o fotografie văzută pe Facebook, o vorbă auzită pe stradă, o persoană observată cu coada ochiului în oraș sau o idee mai mult sau mai puțin năstrușnică auzită la unul din atelierele literare la care participă frecvent.
După ce publică o serie de schițe și povestiri pe platforma Povești absurde, dar și numeroase articole de analiză literară în revista culturală EgoPHobia – apreciate de public și critică –, Anamaria Bancea debutează în 2017 cu romanul de factură postmodernă Restituirea.
Așa cum mărturisește, ideea cărții s-a născut în urma unei călătorii cu autobuzul, transformându-se ulterior dintr-o povestire într-un roman de sine stătător. „Deși o asemenea deplasare pare momentul potrivit pentru a citi, prefer să observ oamenii din jurul meu, să îmi imaginez cum e viața lor, cine ar putea fi și cum s-ar comporta în unele situații”, spune autoarea.
Implicarea ei in poveste este completă, iar scriitura sfidează convențiile, fără a fi lipsită de un lirism aparte și de o sensibilitate evidentă. Anamaria Bancea își iubește sau antipatizează personajele cu sinceritate. Decorul, limbajul și tehnicile narative folosite se îmbină perfect cu ingredientele romanului postmodern pentru ca romanul Restituirea să poată fi înțeles și mai ales simțit pe mai multe paliere și în mai multe chei de lectură.