La ce ne gândim când vorbim despre bunici: la o bunicuță cu obrajii roșii ca mărul care tricotează în balansoarul ei sau la lupul înspăimântător din Scufița Roșie?
Bazându-se pe cei treizeci și cinci de ani de experiență clinică, autoarea ne conduce într-o călătorie prin Țara bunicii, un ținut plin de mituri, unde stereotipurile se ciocnesc de realitate, invitându-ne să ne gândim la ce înseamnă să fii bunică și cum a evoluat acest rol. Prin explorarea legăturii dintre personalitate, cultură și istoria familiei prezentate în studiile de caz, avem acces la semnificațiile, motivele și posibilitățile din spatele miturilor și realităților trăite de femeile din întreaga lume.
JUDITH EDWARDS este psihoterapeut pentru copii și adolescenți și supervizor și a predat diverse cursuri la Clinica Tavistock, unde a lucrat din anii 1980. Fost editor al Journal of Child Psychotherapy, a publicat numeroase articole și cărți.
Ce înseamnă bunică „suficient de bună“ în lumea reală? Poate că fiicele și fiii adulți produc nepoții pentru a le oferi părinților lor plăcerea pe care ei înșiși poate nu reușesc să le-o ofere într-un mod constant. Așteptările parentale nerealiste pot provoca regret, dar poate exista încântare în a le oferi bunicilor aceste ființe umane nou-formate. Poate că și bunicii simt ușurare pentru că reușesc să ofere nepoților dragostea necondiționată pe care e posibil să nu fi reușit s-o ofere copiilor lor. Pare că toată lumea câștigă, nu? -- Judith Edwards
Legătura cu bunicii poate fi satisfăcătoare pentru ambele generații. De obicei, bunicii nu sunt atât de prinși în rutinele de zi cu zi și au mai mult timp să asculte, să observe și să se ocupe de lucruri mărunte decât părinții ocupați. Bunicii pot reflecta și transmite nepoților cunoștințe culturale, precum și tradiții familiale și comunitare. -- Judith Edwards