Însuflețit de pasiunea pentru trenuri încă din fragedă pruncie, Agamiță Aburescu fu mândru nevoie mare să ajungă mânuitor de locomotivă. Și nu oricare locomotivă, ci însăși falnica săgeată a legendarului Orient Express, spre îndoiala consătenilor săi din Ferchezui, de la care nu primise nicicând prea multe sorți de izbândă. Ca să le plătească lipsa de crezare, cu fiecare trecere a trenului prin sat, mereu în miez de noapte, Agamiță suna cu năduf din trâmbițe, spre a-și vesti prezența. Fapt ce nu-i mânia atât de mult pe ferchezuienii treziți din somn, cât îi stârnea să-și redescopere consoartele pe subt așternuturi. Nici bine nu trecură 9 luni de la debutul rutei, când Agamiță întâlni un titlu straniu în jurnalul vremii, cum că natalitatea micului său Ferchezui cunoscuse o creștere răsunătoare. Ba mai mult, nu mică-i fu mirarea când poștașul Gării de Nord îi înmână o depeșă, ce vestea cu economie de litere: hai acasă + ai surioară.
Ramă de lemn (14 mm), sticlă